Episodul în care am pierdut două ore cu formulare stufoase, doar pentru o simplă cartelă SIM, l-am mai povestit…Sau că siteuri din țară, precum TV Mania sau Sport.ro, sunt cenzurate. Dar dincolo de aceste situații cu care, de bine, de rău, ne-am obișnuit, am mai aflat, în timp, și că nu aveam voie să ne adunăm mai mult de cinci (5) străini în locurile publice, pe durata Jocurilor… Sau că, la Carrefour, de exemplu, nu sunt niciodată cozi, nu pentru că ar fi produsele mai scumpe, ci pentru că, din patriotism sau naționalism, chinezii boicotează celebra rețea comercială pentru că Franța a acordat un sprijin necondiționat cauzei Tibetului. Altfel am învățat repede și că scuipatul pe stradă nu trebuie să ne mai surprindă, că noțiunea de coadă este ceva abstract aici, unde fiecare se bagă în față după cum poate, și că, în avion, nu trebuie să te miri că imediat după aterizare, când pilotul nici n-a apucat să frâneze, pasagerii se ridică de pe scaune și se iscă în aeronavă o îmbulzeală de nedescris… Apropo de avioane. Chiar ieri, un conducător al marii companii aeriene China Soutern Airlines a fost condamnat la moarte (!!), pentru o fraudă financiară. Vă dați seama că la noi o asemenea lege ar împuțina considerabil populația României?
Prețurile sunt cele mai mici din lume
Circulația? Dacă nu ar fi fost miracolul șoselelor, aici chinezii sunt genii, jos pălăria, cred că cele 3,5 milioane de mașini (!!) din Beijing nu s-ar mai fi urnit vreodată din loc. Reguli de circulație nu există. Sau, oricum, nu cele elementare, gen prioritate, treceri pentru pietoni etc… În orice clipă trebuie să te aștepți ca o altă mașină să îți taie calea, să ți se bage în față, fără măcar să semnalizeze. Prețurile? Îți vine să zici că sunt cele mai mici din lume. Ieri am mâncat: o supă de pui, orez cu ou, vită cu ciuperci, fructe exotice (papaya) și o cafea, și am plătit sub 3 euro. Cu un euro, la supermarket poți lua 4 cutii de bere. Sau, de pe stradă, vreo 5 bețe cu frigărui de pui (foto). Altă viață noaptea. La capitolul night-life, Beijingul strălucește. După închiderea JO, ne-am alăturat mai multor sportivi din echipa României la un club „de fițe”, Banana, un fel de Bamboo de la noi, de acasă. Numai că aici sticla de șampanie Veuve Clicquot, cea mai solicitată pretutindeni în lume, nu costă o mie de euro, ca la București, ci numai 80.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER